Folclor

Colindița – Colinde

Timp de lectură: 1 min

Setări pentru lectură

Personalizează textul pentru o lectură mai confortabilă.

Dimensiunea textului
Spațiul dintre rânduri
2,10

Colindița nu-i mai multă
Să trăiască cine-ascultă
Sus la ceruri o-nălțăm
Și la gazde o-nchinăm.

O-nchinăm cu veselie
Și cu mare bucurie
C-am ajuns seara de-ajun
A bătrânului Crăciun.

Sus, mai sus v-am înălțat
Ce-am știut noi v-am cântat
Să rămâneți sănătoși
Sănătoși și bucuroși.

C-ați ajuns ziua cea sfântă
Când colindele se cântă
Sărbătoarea lui Hristos
Să vă fie de folos.