Gâscarul și Boierul – Poveste populară

Gâscarul și Boierul – Poveste populară

Așa se vestește și se povestește că a fost odată un băiat, gâscar la un boier zgârcit. Gâscarul mergea, zi de zi, cu gâștele pe imaș să pască, gâștele se săturau, dar el odată mânca, odată nu. Că boierul fiind zgârcit, nu-i prea umplea traista, nici măcar cu pâine uscată. Așadar, băiatul de cele mai multe ori se sătura doar cu răbdări prăjite.

Într-o zi, umblând așa în urma gâștelor, cu stomacul gol, își zise: „Oare ce s-ar întâmpla dac-aș mânca una dintre ele?” Gândit și făcut! A prins o gâscă, a tăiat-o, i-a smuls penele, a tras-o în frigare. Făcu foc cu niște lemne aduse din pădure și învârti gâsca deasupra jarului până ce se rumeni. Apoi a mâncat-o de la cap până la picioare cu poftă.

Cârdul de gâște fiind mare, nimenea n-a observat că una din păsări lipsește. Văzând asta băiatul, în fiecare săptămână prinse o gâscă și se ospătă. Gâștele au crescut. Cu timpul boierul a mai vândut din ele, pe altele le-a băgat la îndesat. Până toamna cârdul a scăzut, n-au mai rămas decât zece gâște.

Zece gâște pot fi numărate ușor, așa încât gâscarul nu mai cuteza să mănânce din ele. Totuși, odată, când nu mai putea de foame, își zise: „O fi ce-o fi, dar eu mai mănânc una!” Așa și făcu.

A doua zi, când era să iasă cu gâștele la pășune, boierul stăteatocmai în pridvor. Numără gâștele și văzu că una nu-i ca-n palmă, că-s nouă și nicidecum zece câte-au fost.

Boierul îl opri pe gâscar și-l luă la răspundere:
– Auzi, măi gâscarule! Ieri am avut încă zece gâște, iar astăzi nu-s decât nouă! Unde-i a zecea?

– Domnule boier! Zece-s astea. Dumneata nu le-ai numărat bine! răspunse gâscarul.

Atunci boierul a început să le numere din nou, arătându-le cu degetul:
– Una, două, trei, patru, cinci, șase, șapte, opt, nouă! Vezi că a zecea nu-i nicăieri? strigă boierul, dar acum mai aspru decât adineaori.

Băiatul se sperie, dar apoi, făcându-și curaj, începu și el să numere gâștele, zicând:
– Una, două, trei, patru, cinci, șase, șapte, opt, nouă, zece! Și le arătase și el cu degetul. Boierul se tulbură puțin, și începu să numere gâștele din nou. Dar
oricum le număra, oricum le socotea, găsi numai nouă. În schimb de câte ori le număra băiatul, cu mintea lui ascuțită, el afl a că-s zece.

Se cătrăni boierul cât să cătrăni, până când zise:
– Auzi, măi băiete! Du-te până la piață și adu-mi în față nouă zileri. Dar fuga!
Gâscarul merse la piață, găsi nouă bărbați și-i pofti în curtea boierului. Când ajunseră, boierul le zise:
– Ascultați, oameni buni! Spuneți-mi câți sunteți cu gâscarul meu împreună?
Oamenii s-au numărat unul pe altul și la urmă spuseră în cor:
– Zece suntem, să trăiți!
– Păi dacă sunteți zece, răzbiți-vă colo-ntre gâște, și prindeți-vă fi ecare una! le porunci boierul.

Zilerii și cu gâscarul făcură cum le porunci boierul. Fugea care cum putea după gâște să prindă una. Le-au și prins pe toate, unul din zileri însă rămase fără gâscă, deoarece, precum se știe, zilerii cu băiatul erau zece, gâștele în schimb erau numai nouă la număr.

Atunci, boierul, bucuros că el are dreptate, se întoarse spre gâscar:
– Vezi, măi încăpățânatule! Gâștele-s nouă cum ziceam eu, și nu zece cum stăruiai tu! Ce zici la una ca asta?

Băiatul ridică din umeri:
– Eu numai atâta zic: de ce n-a fost și omul acesta mai cu de
grabă, să-și fi prins și el una …