Leul, măgarul și vulpea – Fabule de Esop

Leul, măgarul și vulpea s-au împrietenit și au plecat împreună la vânătoare.

Au prins mult vânat. Atunci leul i-a spus măgarului să împartă prada. Măgarul a făcut trei părți egale și i-a zis leului să aleagă partea care îi place.

Dar leul, văzând aceasta, s-a mâniat pe măgar și l-a alungat. Apoi i-a spus vulpii, cu asprime:
— Împarte tu!

Vulpea a luat prada și a făcut aproape totul o singură parte, iar pentru ea a lăsat doar o bucățică foarte mică.

Atunci leul a întrebat:
— Oh, jupâneasă vulpe, cine te-a învățat să împarți atât de bine?

Vulpea i-a răspuns:
— Am văzut ce a pățit bietul măgar, iar pățania lui m-a învățat cum să împart.

Morala

Oamenii devin mai înțelepți atunci când învață din greșelile și necazurile altora.