Comoara ascunsă

Într-o primăvară, un bătrân și-a chemat fiii lângă el și le-a spus:
— Dragii mei, sunt bătrân și nu mai am putere să îngrijesc via. Dar să știți că în via noastră se află o comoară. Când veți avea nevoie, să săpați și o veți găsi.

Fiii s-au gândit că bătrânul vorbește despre o comoară adevărată, ascunsă în pământ.

Au luat sapele și au început să sape toată via, dintr-un capăt în altul, căutând comoara. Dar, oricât au căutat, nu au găsit nimic. Copiii s-au întristat, iar bătrânul doar a zâmbit și a dat din umeri.

Totuși, pentru că au lucrat bine pământul, via a rodit mai bogat ca niciodată.

Toamna, după ce au strâns nenumărate coșuri de struguri frumoși și dulci, fiii au înțeles ce a vrut să le spună tatăl lor.