Capra cu trei iezi
de Ion Creangă
◔
Vârstă recomandată
5 – 9 ani
◷
Timp de lectură
~10 min - 1h
◇
Gen literar
Poveste
❦
Era
odată
o
capră
care
avea
trei
iezi.
Iedul
cel
mare
și
cel
mijlociu
erau
obraznici
și
neascultători,
dar
cel
mic
era
harnic
și
cuminte.
Într-o
zi,
capra
îi
chemă
pe
iezi
și
le
zise:
–
Dragii
mamei
copilași!
Eu
mă
duc
în
pădure
să
aduc
ceva de-ale gurii.
Dar
voi
încuiați
ușa
după
mine
și
să
nu
cumva
să
deschideți
până
nu
veți
auzi
glasul
meu.
Ca
să
mă
cunoașteți,
am
să
vă
cânt
așa:
Trei
iezi
cucuieți,
Ușa
mamei
descuieți!
Că
mama
v-aduce
vouă:
Frunze-n
buze,
Lapte-n
țâțe,
Drob
de
sare
În
spinare,
Mălăieș
În
călcăieș,
Smoc
de
flori
Pe
subsuori.
–
Auzit-ați
ce-am
spus?
–
Da,
mamă!
–
ziseră
iezii.
–
Să
n-ai
nicio
grijă,
mămică.
Apoi
capra
ieși
și
se
duse
în
treaba
ei.
Iezii
închiseră
ușa
după
dânsa
și
traseră
zăvorul.
Dar
vorba
veche
zice
că
păreții
au
urechi
și
fereștile
ochi.
Un
lup
viclean,
cumătrul
caprei,
trăgea
cu
urechea
la
păretele
casei
și
ascultase
tot
ce
le
spusese
mama
iezilor.
„Bun!”,
zise
lupul
în
gândul
său.
„Acum
e
momentul
meu.
Dacă
se
lasă
păcăliți
și-mi
deschid
ușa,
bine
ar
fi!”
Și
veni
la
ușă,
apoi
începu
să
cânte:
Trei
iezi
cucuieți,
Ușa
mamei
descuieți!
Că
mama
v-aduce
vouă:
Frunze-n
buze,
Lapte-n
țâțe,
Drob
de
sare
În
spinare,
Mălăieș
În
călcăieș,
Smoc
de
flori
Pe
subsuori.
–
Hai,
deschideți
cu
fuga,
dragii
mamei,
cu
fuga!
–
șopti
lupul.
–
Haideți,
deschideți
ușa,
că
mama
a
venit
cu
mâncare,
spuse
iedul
cel
mare.
–
Stați
puțin!
–
interveni
cel
mic.
–
Nu
deschideți,
că
nu-i
mama.
O
recunosc
după
glas:
al
ei
e
mai
subțire
și
mai
dulce,
nu
așa
aspru
și
răgușit.
Iezii
nu
deschiseră
ușa,
iar
lupul
plecă
furios.
Se
duse
la
fierar
să-și
subțieze
glasul,
apoi
se
întoarse
și
cântă
din
nou.
Trei
iezi
cucuieți,
Ușa
mamei
descuieți!
Că
mama
v-aduce
vouă:
Frunze-n
buze,
Lapte-n
țâțe,
Drob
de
sare
În
spinare,
Mălăieș
În
călcăieș,
Smoc
de
flori
Pe
subsuori.
–
Uite,
v-am
spus
eu,
zise
iedul
cel
mare.
–
Nu
e
mama,
nu
e
mama!
–
strigă
cel
mic.
–
Ascultați-mă
și
pe
mine!
Nu
e
glasul
mamei!
Dar
iedul
cel
mare
nu-l
ascultă.
Se
duse
la
ușă
și
trase
zăvorul.
Atunci
cel
mic
se
ascunse
repede
în
cuptor,
iar
cel
mijlociu
se
furișă
sub
pat.
Lupul
năvăli
în
casă
și
îl
înghiți
pe
iedul
cel
mare
într-o
clipă.
Apoi
începu
să
cotrobăie
prin
casă
după
ceilalți
doi.
Nu-i
găsi
din
prima
și,
obosit,
se
așeză
pe
pat.
Când
patul
scârțâi,
iedul
ascuns
dedesubt
se
sperie
și
scoase
un
sunet.
–
Aha!
Aici
mi-ai
fost?
–
zise
lupul.
–
Ia
vino-ncoace
la
nănășelul!
Și
l-a
prins
și
pe
cel
mijlociu,
mâncându-l
și
pe
el.
După
aceea,
lupul
mai
căută
puțin,
dar
iedul
cel
mic
tăcea
ca
peștele.
Neaflându-l,
lupul
ieși
din
casă
și
plecă.
Iedul
cel
mic
coborî
din
cuptor,
încuie
ușa
și
începu
să
plângă
amar:
–
Drăguții
mei
frățiori!
Dacă
nu
s-ar
fi
lăsat
păcăliți,
lupul
nu
i-ar
fi
mâncat!
Și
săraca
noastră
mamă
nici
măcar
nu
știe
ce
nenorocire
a
dat
peste
noi!
Pe
când
plângea
el
așa,
iată
că
veni
și
capra,
grăbită
și
plină
de
merinde.
Dar
cum
se
apropie
de
casă,
o
cuprinse
un
fior
rece
și
simți
că
s-a
întâmplat
ceva
rău.
Ajungând
la
ușă,
începu
să
cânte:
Trei
iezi
cucuieți,
Ușa
mamei
descuieți!
Că
mama
v-aduce
vouă:
Frunze-n
buze,
Lapte-n
țâțe,
Drob
de
sare
În
spinare,
Mălăieș
În
călcăieș,
Smoc
de
flori
Pe
subsuori.
Atunci
iedul
cel
mic
alergă
și
deschise
repede
ușa.
Se
aruncă
în
brațele
mamei
și,
plângând,
îi
povesti
tot
ce
se
întâmplase.
Capra,
cuprinsă
de
durere
și
mânie,
hotărî
pe
loc
să-l
pedepsească
pe
lup.
Aprinse
focul,
pregăti
fel
de
fel
de
bucate
–
sarmale,
plachie,
alivenci,
pască
cu
smântână
și
ouă
–
apoi
săpă
o
groapă
pe
care
o
umplu
cu
cărbuni
încinși.
Deasupra
așeză
nuiele,
frunze,
puțin
pământ
și
stuf,
ca
să
pară
loc
sigur.
După
ce
puse
totul
la
cale,
plecă
în
pădure
și-l
găsi
pe
lup.
–
Bună
ziua,
cumetre!
–
îi
zise
ea.
–
Am
făcut
un
praznic
după
puterea
mea
și
am
venit
să
te
poftesc
și
pe
dumneata.
Lupul,
fățarnic,
porni
după
dânsa,
prefăcându-se
că
plânge
pentru
nenorocirea
caprei.
Ajunși
acasă,
capra
îi
zise:
–
Te
rog,
ia
loc
aici,
cumetre
Lup.
Și
îi
puse
un
scaun
de
ceară
chiar
deasupra
gropii
acoperite.
În
fața
lui
răsturnă
sarmalele,
iar
lupul
începu
să
le
înfulece
cu
lăcomie.
–
Dumnezeu
să
ierte
pe
cei
răposați,
cumătră,
că
bune
sarmale
ai
mai
făcut!
–
zise
lupul.
Dar
tocmai
atunci
scaunul
se
topi
și
lupul
căzu
în
groapa
plină
cu
jăratec.
–
Văleu,
cumătră,
tălpile
mele!
Scoate-mă,
că-mi
arde
inima-n
mine!
–
Ba
nu,
cumetre,
că
așa
mi-a
ars
și
mie
inima
după
iezișorii
mei!
–
răspunse
capra.
Și
astfel
capra
a
scăpat
de
lup,
iar
vestea
s-a
dus
în
toată
pădurea.
Și
eram
și
eu
acolo
de
față,
și-ndată
după
aceea
am
încălecat
iute
pe-o
șea
și-am
venit
de
v-am
spus
povestea
așa;
și-am
mai
încălecat
pe-o
roată
și
v-am
spus
povestea
toată;
și
unde
n-am
mai
încălecat
pe-o
căpșună
și
v-am
spus,
oameni
buni,
o
mare
și
gogonată
minciună!
➜
Alte povești pentru copii
➜
Mai citește povești scrise de Ion Creangă
Punguța cu doi bani
de Ion Creangă
~ 7 min
Ursul păcălit de vulpe
de Ion Creangă
~ 8 min
Fata babei și fata moșneagului
de Ion Creangă
~ 12 min
Amintiri din copilărie: La cireșe
de Ion Creangă
~ 10 min
Mai citește
Alte povești scrise de Ion Creangă
Punguța cu doi bani
Ursul păcălit de vulpe
Fata babei și fata moșneagului
Moș Ion Roată și Unirea
Amintiri din copilărie: La cireșe
Amintiri din copilărie: Pupăza din tei
Notă informativă
Despre povestea „Capra cu trei iezi”
„Capra cu trei iezi” este una dintre cele mai cunoscute povești pentru copii scrise de
Ion Creangă. Textul este apreciat pentru mesajele sale despre ascultare, prudență,
familie și iubirea unei mame care își apără copiii.
Povestea este inspirată din motive ale folclorului european și are o temă apropiată de basmul
„Lupul și cei șapte iezi”. A fost publicată pentru prima dată la
1 decembrie 1875, în revista
Convorbiri literare.
Ion Creangă
povești pentru copii
Capra cu trei iezi
literatură română
basme românești