A-nceput de ieri să cadă
Câte-un fulg, acum a stat,
Norii s-au mai răzbunat
Spre apus, dar stau grămadă

Peste sat.
Nu e soare, dar e bine,
Și pe râu e numai fum.
Vântu-i liniștit acum,

Dar năvalnic vuiet vine
De pe drum.
Sunt copii. Cu multe sănii,
De pe coastă vin țipând

Și se-mping și sar râzând;
Prin zăpadă fac mătănii;
Vrând-nevrând.
Gură fac ca roata morii;

Și de-a valma se pornesc,
Cum prin gard se gâlcevesc
Vrăbii gureșe, când norii
Ploi vestesc.

Cei mai mari acum, din sfadă,
Stau pe-ncăierate puși;
Cei mai mici, de foame-aduși,
Se scâncesc și plâng grămadă

Pe la uși.
Colo-n colț acum răsare
Un copil, al nu știu cui,
Largi de-un cot sunt pașii lui,

Iar el mic, căci pe cărare
Parcă nu-i.
Haina-i măturând pământul
Și-o târăște-abia, abia:

Cinci ca el încap în ea,
Să mai bată, soro, vântul
Dac-o vrea!
El e sol precum se vede,

Mă-sa l-a trimis în sat,
Vezi de-aceea-i încruntat,
Și s-avântă, și se crede
Că-i bărbat;

Cade-n brânci și se ridică
Dând pe ceafă puțintel
Toată lâna unui miel:
O căciulă mai voinică

Decât el.
Și tot vine, tot înoată,
Dar deodată cu ochi vii,
Stă pe loc să mi te ții!

Colo, zgomotoasa gloată,
De copii!
El degrabă-n jur chitește
Vrun ocol, căci e pierdut,

Dar copiii l-au văzut!
Toată ceata năvălește
Pe-ntrecut.
Uite-i, mă, căciula, frate,

Mare cât o zi de post
Aoleu, ce urs mi-a fost!
Au sub dânsa șapte sate
Adăpost!

Unii-l iau grăbit la vale,
Alții-n glumă parte-i țin
Uite-i, fără pic de vin
S-au jurat să-mbete-n cale

Pe creștin!
Vine-o babă-ncet pe stradă
În cojocul rupt al ei
Și încins cu sfori de tei.

Stă pe loc acum să vadă
Și ea ce-i.
S-oțărăște rău bătrâna
Pentru micul Barba-cot.

Ați înnebunit de tot
Puiul mamii, dă-mi tu mâna
Să te scot!
Cică vrei să stingi cu paie

Focul când e-n clăi cu fân,
Și-apoi zici că ești român!
Biata bab-a-ntrat în laie
La stăpân.

Ca pe-o bufniț-o-nconjoară
Și-o petrec cu chiu cu vai,
Și se țin de dânsa scai,
Plină-i strâmta ulicioară

De alai.
Nu e chip să-i faci cu buna
Să-și păzească drumul lor!
Râd și sar într-un picior,

Se-nvârtesc și țipă-ntruna
Mai cu zor.
Baba și-a uitat învățul:
Bate,-njură, dă din mâini:

Dracilor, sânteți păgâni?
Maica mea! Să stai cu bățul
Ca la câini!
Și cu bățul se-nvârtește

Ca să-și facă-n jur ocol;
Dar abia e locul gol,
Și mulțimea năvălește
Iarăși stol.

Astfel tabăra se duce
Lălăind în chip avan:
Baba-n mijloc, căpitan,
Scuipă-n sân și face cruce

De Satan.
Ba se răscolesc și câinii
De prin curți, și sar la ei.
Pe la garduri ies femei,

Se urnesc mirați bătrânii
Din bordei.
Ce-i pe drum atâta gură?
Nu-i nimic. Copii ștrengari.

Ei, auzi! Vedea-i-aș mari,
Parcă trece-adunătură
De tătari!