Ulciorul crăpat
O poveste cu tâlc despre un ulcior crăpat care credea că defectul său îl face nefolositor, fără să știe că apa pierdută pe drum făcea florile să crească.
Setări pentru lectură
Personalizează textul pentru o lectură mai confortabilă.
Instrumente suplimentare
Font pentru lectură
Într-un sat trăia o femeie bătrână și bună la suflet. În fiecare dimineață, ea mergea la izvor cu un băț pe umeri. La capetele bățului atârnau două ulcioare mari pentru apă.
Un ulcior era nou și zdravăn. Celălalt avea o crăpătură mică pe o parte.
După ce umplea ulcioarele cu apă rece de izvor, femeia pornea încet spre casă.
Drumul până acasă era lung. Când femeia ajungea la poartă, ulciorul cel bun era plin ochi, iar ulciorul crăpat rămânea doar pe jumătate.
În fiecare zi se întâmpla la fel. Ulciorul crăpat se rușina tare.
Într-o dimineață, a oftat și i-a spus femeii:
— Nu sunt de folos. Pierd apa pe drum și te necăjesc.
Femeia s-a oprit și a zâmbit blând.
— Uită-te pe marginea drumului tău, i-a spus ea.
Și ulciorul a văzut: flori albastre, maci roșii, clopoței și mușețel creșteau numai pe partea lui. Cealaltă margine era goală și uscată.
— Eu am știut de crăpătura ta, a spus femeia. De aceea am aruncat semințe pe partea aceea a drumului. Tu le-ai udat în fiecare zi. Datorită ție, drumul până acasă a înflorit.