Povestea unui fiu leneș și neascultător care, după ce își vede greșelile marcate simbolic prin cuie bătute de tatăl său în ușă, se schimbă și le „îndreaptă” prin fapte bune, descoperind în final că urmele trecutului nu pot fi șterse complet.

Un om avea un fiu rău de gură și leneș. Nu mișca un deget, iar traiul ușor îi era singura grijă. Se pricepea doar la vorbe urâte și la fapte rele

Omul nu-l pedepsea cum făceau alți părinți, ci găsise o altă cale: pentru fiecare boacănă, bătea câte un cui în ușa casei – fiecare cui rămânând ca semn al unei fapte urâte.

Anii au trecut, iar ușa s-a umplut de cuie. Nu mai era loc să pui un deget. Într-o zi, fiul, iritat, l-a întrebat pe tatăl său:
– De ce ai bătut atâtea cuie în ușă?
– Eu? Tu le-ai bătut, i-a răspuns tatăl.
– Eu?!
– Da. Pentru fiecare prostie pe care ai făcut-o, am pus un cui. Uită-te bine, așa arăți tu.

Fiul a rămas pe gânduri, apoi a spus:
– Cuiele se pot scoate. Eu voi fi acela care le va scoate.
– Poți, dacă vei face tot atâtea fapte bune, i-a spus tatăl.

Din ziua aceea, băiatul s-a schimbat. În fiecare zi făcea tot ce putea pentru a ajuta pe cineva sau pentru a îndrepta un rău, iar pentru fiecare faptă bună scotea câte un cui din „ușa greșelilor” sale.

Timpul a trecut, și într-o zi, ușa a rămas curată, fără niciun cui. Plin de bucurie, fiul a alergat la tatăl său, acum bătrân și slăbit:
– Vezi, tată? Le-am scos pe toate!
– Dar gaurile?