O bătrână din China folosea zilnic două vase pentru a aduce apă; unul era crăpat și pierdea jumătate pe drum. Femeia i-a arătat că, datorită acelei crăpături, pe potecă au crescut flori care îi înfrumusețau casa.

O bătrână din China mergea în fiecare zi în pădure, să aducă apă de la izvor. Purta pe după gât un băţ lung, cu câte un vas mare agățat la fiecare capăt. Unul era întreg și aducea mereu toată apa; celălalt avea o crăpătură și, până acasă, se golea pe jumătate.

Zi după zi, femeia aducea un vas plin și unul doar pe jumătate. Vasul bun era mândru de rostul lui, dar cel crăpat trăia cu rușine și amărăciune, simțindu-se nefolositor.

Într-o zi, lângă izvor, vasul crăpat i-a spus:
— Mă simt rușinat… Crăpătura mea lasă apa să se piardă pe drum.

Bătrâna i-a zâmbit cu blândețe:
— Ai observat că pe partea ta a potecii cresc flori, iar pe cealaltă nu? Am știut de slăbiciunea ta și am plantat acolo semințe. În fiecare zi, tu le-ai udat fără să știi. De doi ani culeg aceste flori și îmi înfrumusețez casa cu ele. Dacă nu erai așa, nu aș fi avut această frumusețe în viața mea.