Iepurele și broasca țestoasă – Fabule de Esop

Iepurele cel îngâmfat, sprinten ca vântul și ușor la vorbă, râdea adesea de biata broască țestoasă.

— Hei, țestoasă, da’ tare mai mergi încet, parcă stai pe loc, nu alta! râdea el ori de câte ori o vedea târându-se domol pe cărare.
— Cred că ești cea mai înceată făptură de pe lume! adăuga el, cu glas batjocoritor.

Broasca țestoasă, cuminte și răbdătoare, nu punea la inimă vorbele lui. Își vedea liniștită de drum, pas cu pas, fără grabă și fără supărare.

Dar iepurele, neastâmpărat și cam obraznic, nu-i dădea pace:

— Ia spune, știi tu ce înseamnă să te grăbești? Ai alergat vreodată cu vântul la întrecere?

Broasca ridică încet capul și răspunse liniștit:

— Eu nu mă grăbesc, dar ajung întotdeauna acolo unde am de ajuns.

Iepurele pufni în râs.

„Auzi la ea! Își închipuie că m-ar putea întrece!” gândi el. Și, cum era el pus pe șotii, îi veni o idee:

— Ce zici, broscuță, nu vrei să ne luăm la întrecere? Cine ajunge primul la țintă, acela câștigă!

Broasca țestoasă nu s-a codit nicio clipă.

— Bine, zise ea. Să încercăm.

Și astfel s-a pus la cale o întrecere cum nu s-a mai văzut.

Iar când s-a auzit de întrecere, s-au strâns de pe câmp și din pădure tot felul de vietăți: arici, veverițe, păsărele și chiar și câteva căprioare curioase. Toți voiau să vadă minunea: cum se ia la întrecere iuteala cu răbdarea.

S-a tras o linie pe pământ drept loc de pornire și alta, mai departe, drept țintă.

— La trei! strigară animalele.
— Unu… doi… trei!

Și iepurele a țâșnit ca o săgeată, de nu-i mai vedeai decât praful în urmă. Broasca țestoasă a pornit și ea… încet, dar hotărât, pas cu pas, fără să se oprească.

Iepurele alergă o bucată bună de drum, obosi, se opri și privi înapoi.

— Hah! Țestoasa e departe rău! Până ajunge ea, mai am timp să și dorm puțin.

Și, cum era el cam leneș și prea sigur pe sine, se așeză la umbra unui copac și, cât ai clipi, adormi.

Între timp, broasca țestoasă mergea înainte, fără grabă, fără oprire. Un pas, încă un pas… și încă unul. Nu se uita nici înapoi, nici în jur. Își vedea de drum.

Soarele urca pe cer, apoi începea să coboare, iar iepurele tot dormea.

Broasca se apropia încetișor de locul unde dormea iepurele. Trecu pe lângă el fără zgomot și își continuă drumul.

Când, într-un târziu, iepurele se trezi, se întinse și zâmbi:

— Ei, acum să vezi alergare!

Dar când se uită în față… ce să vezi? Broasca țestoasă era aproape de țintă!

— Vai de mine! strigă iepurele și o luă la fugă cât putea de repede.

Alergă, sări, se repezi… dar degeaba.

Broasca țestoasă trecu linia de sosire.

Toate animalele izbucniră în aplauze și strigăte de bucurie.

Iepurele rămase în urmă, rușinat și cu capul plecat.

Broasca țestoasă zâmbi ușor și spuse:

— Nu cel mai iute ajunge primul, ci cel care nu se oprește din drum.

Morala:

Încet și sigur ajungi departe.
Trufia și graba fără minte te pot lăsa în urmă.