O furnică de Tudor Arghezi


Personalizează modul de afișare a textului.

O furnică mică, mică
Dar înfiptă, va să zică,
Ieri, la prânz, mi s-a urcat
De pe vișinul uscat

Pe picioare, pentru căci
Mi le-a luat drept niște crăci.
Mărunțica de făptură
Duse harnică la gură

O fărâmă de ceva
Care-acasă trebuia
Așezat în magazie
Pentru iarna ce-o să vie.

“Un’ te duci așa degrabă”
Gândul meu mâhnit o-ntreabă,
Încă nu te-ai lămurit
Că greșești și-ai rătăcit?

Cu merinda îmbucată
Te-ai suit până-n cravată
Și mai ai până-n chelie
Două dealuri și-o bărbie.

Nu vrei, tată, să-ți arăt
Cum iei drumul îndărăt?
Să-ți mai pun o întrebare
E aproape de culcare:

Unde dormi, aici, departe?
Într-o pagină de carte?
S-ajungi virgulă târzie
Într-un op de poezie?”

Mă gândesc ce-i de făcut
S-o feresc de neștiut,
Îngrijat de ce-o să zică
Maica stareță furnică

De-o lipsi din furnicar,
Și-o așteaptă în zadar.