Pomul – poveste populară

Era odată un moșneag bătrân, gârbovit și obosit. Deși nu mai avea multă putere, într-o frumoasă zi de primăvară s-a hotărât să planteze un pom în grădina lui. A săpat o groapă adâncă, a pus un pomișor firav și a pus bine pământ peste rădăcină ca să stea pomul drept.

În timp ce muncea,lângă gard s-au oprit trei tineri. Ei l-au privit mirați și au început să râdă:
– Moșule, de ce te ostenești degeaba? Până va crește pomul și va face fructe, tu nu vei mai fi pe lume. Nu o să apuci niciodată să guști din roadele lui.

Bătrânul s-a oprit din lucru, și-a șters fruntea și le-a răspuns liniștit:

– Măi flăcăi, slabă minte mai aveți! le răspunse moșul. Eu, când sădesc acest pom, nu mă gândesc la mine. Știu bine că nu mai am de trăit până să gust din roadele lui. Îl sădesc pentru nepoții mei, ca să se bucure ei și să își aducă aminte de mine. Trebuie să trăim nu doar pentru noi, ci și pentru cei care vin după noi.

Tinerii au plecat încet, gândindu-se la vorbele bătrânului.