Oaspeţii caselor noastre, cocostârci şi rândunele,

Părăsit-au a lor cuiburi ş-au fugit de zile rele;

Cârdurile de cocoare, înşirându-se în lung zbor,

Pribegit-au urmărite de al nostru jalnic dor.

 

Vesela verde câmpie acu-i tristă, vestejită,

Lunca, bătută de brumă, acum pare ruginită;

Frunzele-i cad, zbor în aer, şi de crengi se dezlipesc,

Ca frumoasele iluzii dintr-un suflet omenesc.

 

Din tuspatru părţi a lumii se ridică-nalt pe ceruri,

Ca balauri din poveste, nouri negri, plini de geruri.

Soarele iubit s-ascunde, iar pe sub grozavii nori

Trece-un cârd de corbi iernatici prin văzduh croncănitori.

 

Ziua scade; iarna vine, vine pe crivăţ călare!

Vântul şuieră prin hornuri, răspândind înfiorare.

Boii rag, caii râncheză, cânii latră la un loc,

Omul, trist, cade pe gânduri şi s-apropie de foc.