Într-o zi, prin asfințit,
Șoaricele a-ndrăznit
Să se creadă în putere
A pradă stupul de miere.
El intrase pe furiș,
Strecurat pe urdiniș,
Se gândea că o albină-i
Slabă, mică și puțină,
Pe când el, hoț și borfaș,
Lângă ea-i un uriaș.
Nu știuse ca nerodul
Va da ochii cu norodul
Și-și pusese-n cap minciuna
Că dă-n stup de câte una.
Roiul, cum de l-a zărit
C-a intrat, l-a copleșit.
Socoteală să-i mai ceară
Nu! L-au îmbrăcat cu ceară,
De la bot până la coadă
Tăbărate mii, grămadă,
Și l-au strâns cu meșteșug,
Încuiat ca-ntr-un coșciug.
Nu ajunge, vream să zic,
Să fii mare cu cel mic,
Că puterea se adună
Din toți micii împreună.
L-ați văzut cumva pe Zdreanță,
Cel cu ochii de faianță?
E un câine zdrențuros
De flocos, dar e frumos.
Parcă-i strâns din petice,
Ca să-l tot împiedice,
Ferfenițele-i atârnă
Și pe ochi, pe nara cârnă,
Și se-ncurcă și descurcă,
Parcă-i scos din calți pe furcă.
Are însă o ureche
De pungaș fără pareche.
Dă târcoale la coteț,
Ciufulit și-așa lăieț,
Așteptând un ceas și două
O găină să se ouă,
Care cântă cotcodace,
Proaspăt oul când și-l face.
De când e-n gospodărie
Multe a-nvățat și știe,
Și, pe brânci, târâș, grăbiș,
Se strecoară pe furiș.
Pune laba, ia cu botul
Și-nghite oul cu totul.
– Unde-i oul? a-ntrebat
Gospodina. – L-a mâncat!
Stai nițel, că te dezvăț
Fără mătură și băț.
Te învață mama minte.
Și i-a dat un ou fierbinte.
Dar decum l-a îmbucat,
Zdreanță l-a și lepădat
Și-a-njurat cu un lătrat.
Când se uita la găină,
Cu culcușul lui, vecină,
Zice Zdreanță-n gândul lui:
„S-a făcut a dracului!”