Vulpea și cerbul erau însetați. La îndemnul vulpii, au sărit într-o fântână ca să bea apă. După ce au băut, cerbul s-a întrebat cum vor ieși din fântână. Atunci vulpea i-a spus:

— Bucură-te, cerbule, că eu știu cum vom ieși amândoi. Tu stai drept, sprijinindu-ți picioarele de pereții fântânii, iar eu mă voi urca pe spatele tău și, de pe coarnele tale, voi ieși afară.

Cerbul, naiv, a crezut-o, gândindu-se că după ce va ieși, îl va ajuta și pe el. A făcut întocmai cum i-a spus vulpea. Dar după ce vulpea a ieșit, s-a bucurat și a început să râdă de cerb. Cerbul o striga și o certa pentru că nu și-a ținut promisiunea.

Atunci vulpea a început să-l mustre și să-l facă nechibzuit, spunând:

— Dacă ai fi avut minte, nu ai fi intrat în fântână înainte să te gândești cum vei ieși. Eu m-am gândit că voi ieși folosindu-mă de tine și de coarnele tale, de aceea am intrat. Și iată că am ieșit, iar tu ai rămas acolo.

Omul trebuie să analizeze dinainte orice acțiune, mai ales consecințele ei, și abia apoi să acționeze cu înțelepciune.