Un om simplu, care nu învățase prea multe și nu știa să cânte, a intrat într-o zi într-o casă mare și goală.

Pentru că încăperea era foarte mare, glasul lui se auzea puternic și se întorcea înapoi ca un ecou. Omului i s-a părut că vocea lui sună frumos și că este un cântăreț foarte bun.

Bucuros și încrezător, a ieșit în târg. Acolo, oamenii l-au întrebat ce știe să facă. El le-a spus că este un mare cântăreț și a început să se laude că are o voce minunată.

Dascălul l-a invitat să meargă la biserică și să cânte în cor. Omul a acceptat imediat, fiind foarte încrezător în talentul său.

Coriștii l-au ascultat cu atenție și au înțeles că nu știe să cânte. Nu avea ureche muzicală, deși se credea un mare cântăreț.

De aceea, l-au oprit și l-au scos afară, spunându-i că s-a făcut de rușine.

Așa sunt cei care nu învață, dar cred că știu tot. Când întâlnesc oameni care știu cu adevărat, se fac de rușine.