Lupul și cocorul – fabulă

Un lup flămând mânca hapsân și fără socoteală. Hârșt! — i s-a înfipt un os în gât, de nu mai putea nici înghiți, nici răsufla cum se cuvine.
Se foi lupul, se răsuci, tuși de câteva ori, dar osul rămase înfipt în gât.

Și iată că, pe cărare, îi ieși înainte un cocor.
— Cocorule, măi frate, fă-ți milă de mine! Am un os în gât. De mi-l scoți, mare răsplată ți-oi da! zise lupul, făcând ochii mici-mici, de parcă plângea.

Cocorul îl privi lung. Știa bine ce fel de fire are lupul, dar inima bună l-a îndemnat:
— Fie, te ajut, dar să nu uiți ce-ai făgăduit.

Lupul deschise gura cât o poartă de hambar, iar cocorul, cu grijă mare, își băgă ciocul cel lung în gâtul lui și scoase osul afară.
— Ei, acum, lupule, dă-mi răsplata, că mi-ai făgăduit! zise cocorul.

Lupul își scutură blana, se întinse și râse hâtru:
— Răsplată, zici? Bucuros să fii că ți-am lăsat capul întreg și nu te-am înghițit cu totul!
Și, fără să mai privească înapoi, lupul o luă la drum.

Morala:
Omul rău uită repede binele pe care i-l faci.