Baiatul care a strigat: “Lupul!” – fabulă de Esop

„Băiatul care striga lupul” este o fabulă clasică ce învață că dacă minți sau alarmezi lumea degeaba, când vei spune adevărul nu te va crede nimeni.

A fost odată un băiețel care păștea oile satului pe un deal, nu departe de marginea unei păduri dese. Zilele treceau încet, iar băiatul, singur cu câinele său ciobănesc, se plictisea teribil.

Într-o după-amiază, i-a venit o idee năstrușnică. S-a ridicat în picioare și a strigat cât îl țineau plămânii:
— Lupul! Lupul! Vine lupul să-mi mănânce oile!

Sătenii au lăsat tot ce făceau și au alergat pe deal cu furci și ciomege. Dar, ajunși acolo, au găsit turma liniștită și băiatul chicotind de bucuria farsei.
— Nu e frumos să glumești așa, i-au spus oamenii, întorcându-se supărați.

Peste câteva zile, băiatul a strigat din nou:
— Lupul! Lupul! Ajutor!

Din nou, oamenii au alergat, dar totul fusese o minciună. De data aceasta, sătenii l-au certat aspru și au plecat fără să mai zică nimic.

Nu după mult timp, chiar a apărut un lup adevărat, ieșit din pădure. Băiatul a strigat cu disperare:
— Lupul! Lupul! Vine lupul!

Dar sătenii, amintindu-și de păcălelile lui, n-au mai venit. Lupul a alungat câteva oi în pădure, iar băiatul a rămas plângând.

Așa a învățat că cine minte și sperie oamenii degeaba nu va fi crezut nici atunci când spune adevărul.