Pară mălăiață în gura lui Nătăfleață – poveste populară

A fost odată un om leneș. Aștepta să-i pice mura-n gură. Și, de-i pica, să i-o și mestece cineva. Iar când îl cuprinde pe om lenea, sărăcia i se urcă în spate.

Ajungând la sapă de lemn, ce se gândește leneșul? „Să mă duc la Zâna Ursitoare, își zice el, să-mi dea o altă soartă, să nu muncesc și de acum înainte; să fie tot sărbători și numai o zi de lucru și atunci să se brodească vreo nuntă.”

A pus leneșul straista în băț și s-a dus să-și caute norocul.

A mers el cât a mers și, când să treacă o pădure, vede un lup slab, fără păr,  vai de el.
— Unde te duci, om bun? întreabă lupul.
— Mă duc la Zâna Ursitoare după noroc, să-mi spună cum să trăiesc și eu mai bine pe lume.
— Dacă te duci la Zâna Ursitoare după noroc, se roagă atunci lupul, să întrebi ce să fac eu ca să-mi crească părul, că de când trăiesc n-am păr pe mine.
— Bine, lupule, voi întreba.

Merge leneșul mai departe și vede un butuc de viță-de-vie, cu frunzele îngălbenite și ofilite.
— Încotro, om bun? îl întreabă vița-de-vie cu glas de om.
— La Zâna Ursitoare.
— Ce să faci?
— Să-i cer altă soartă, să-mi dea noroc, să nu muncesc, să trăiesc ca boierii fără grijă de mâncare.
— Dacă te duci încolo, să întrebi și de mine ce să fac, să-mi crească frunzele.
— O întreb, de ce să n-o întreb, zice drumețul și pornește mai departe.

Când ajunge la un râu, iese din apă un pește mare cu o gușă și mai mare. Peștele îi face semn drumețului:
— Dă-te mai încoace, om bun!
Omul se apropie.
— Unde ții calea?
— Mă duc la Zâna Ursitoare.
— Ce să faci?
— Să-mi aflu norocul, să știu cum să trăiesc de azi înainte.
— Dacă te duci la Zâna Ursitoare, să întrebi și de mine, ce să fac cu gușa asta, că pe zi ce trece, crește tot mai mare.
— Bun, am s-o întreb.

Merge leneșul mai departe și, într-o rariște de codru, dă de un izvor, iar lângă izvor vede o mândrețe de fată, îmbrăcată în rochie albă cu o coroniță de flori pe cap.
— Încotro ții calea, om călător?
— La Zâna Ursitoare.
— Cale lungă ai făcut, de când te-ai pornit?
— Lungă cale.
— Și ce-ai văzut pe drum, venind încoace?
— Ce să văd? Ia un lup fără păr!
— Și ce ți-a vorbit lupul?
— Când a aflat unde mă duc m-a rugat să întreb ce să facă să-i crească părul.
— Să-i spui să mănânce inimă de om leneș, neisprăvit și are să-i crească părul. Și ce ai mai văzut?
— Un butuc de viță-de-vie cu frunzele vestejite și m-a rugat să întreb ce să facă și el să-i crească frunzele.
— Să-i spui că la rădăcina lui străbunii noștri au îngropat un ulcior cu galbeni și dacă se va găsi cineva să scoată ulciorul acela cu galbeni de la rădăcină, o să înfrunzească și o să rodească vița-de-vie.
Drumețul ia aminte la spusele.
— Ce-ai mai văzut înainte?
— Un pește mare cu o gușă și mai mare. Și nu știe ce să facă, să scape de ea.
— Gușa peștelui e plină cu pietre scumpe, dacă s-a găsi cineva să-i taie gușa, l-ar ușura pe pește de povară.
— I-oi spune!
— Acum du-te înapoi.
— Cum să mă duc înapoi? Îs pornit să-mi aflu ursita.

— Du-te înapoi pe drumul pe care ai venit, căci norocul te va întâlni în cale și, de vei avea cap pe umeri, vei huzuri, iar de nu — nimeni nu ți-e de vină.

S-a pornit leneșul înapoi. A mers, a mers și a ajuns la pește. Peștele îi iese înainte.
— Ei, ce ți-a spus Zâna Ursitoare?
— A spus că gușa ta e plină cu piatră scumpă și, dacă s-a găsi cineva să-ți taie gușa, vei scăpa de un necaz.

Atunci peștele se roagă:
— Apoi fă-ți o pomană și taie-mi gușa și ia-ți ca răsplată piatra cea scumpă.

— Ba, zice leneșul, mă duc că mă așteaptă norocul în cale și voi avea de toate și așa.

Merge el mai departe, merge și iată vița-de-vie îi face semn să oprească.
— Ei, om bun, ai fost la Zâna Ursitoare?
— Fost!
— Și ce ți-a spus?
— A spus că la rădăcina ta e îngropat un ulcior cu galbeni și, încurcând rădăcinilor să se întindă și de atâta nu poți crește.
— Dacă-i așa, fii atât de bun și scoate ulciorul cela cu galbeni, mi-i face un bine și mata vei fi răsplătit!
— Ba, zice, la ce bun să sap, să mă ostenesc, mă duc, că mă așteaptă norocul în cale și voi avea de toate și așa.

Merge cât merge drumețul și se întâlnește cu lupul.
— Ai întrebat de mine?
— Întrebat.
— Și ce a spus să fac ca să-mi crească părul?
— A spus să mănânci inimă de om leneș și neisprăvit.

Stă lupul.
— Și ce ai mai văzut, ce ai mai auzit? Pe unde ai mai fost?
— Ce să văd? Un butuc de viță-de-vie vestejit. Are un ulcior cu galbeni la rădăcină și-i amețește să crească. Mă tot ruga să sap la rădăcină, să scot banii. Da eu, dacă știu că mă așteaptă norocul în cale, la ce să mă trudesc?
— Și încă ce-ai mai văzut?
— Am văzut un pește mare cu o gușă și mai mare, plină cu pietre scumpe. Și mi-a spus peștele să-i tai gușa, să iau pietrele și să-l scap de necaz. Da eu, dacă am avut grabă, m-am dus mai departe.

Lupul ce se gândește?
„Omul care umblă fără treabă dovedește minte slabă.”

— Mai leneș și mai prost ca tine nu-i altul, zice atunci lupul, nu te-ai ostenit să scoți un ulcior cu galbeni, n-ai vrut să tai gușa peștelui, să iei pietrele scumpe. Doar tu cu galbenii aceia puteai huzuri până la adânci bătrânețe.

S-a repezit atunci lupul și l-a mâncat pe omul cel leneș și neisprăvit.

De atunci a rămas și vorba:
cine așteaptă mură în gură, nu ajunge zile bune.