Iarna de George Coşbuc

Iarna-i un vestit dulgher,
Că ea poate, când voieşte,
Peste râuri pod să puie
Fără lemne şi fără cuie,
Fără nici un pic de fier;
Şi găteşte-aşa deodată,
Pod întreg, dintr-o bucată.

Iarna-i meşter iscusit,
Că pe deal şi pe câmpie
Ţese-o pânză minunată,
Fără iţe, fără spată,
Fără fir de tort urzit.
Şi din drăgălaşa-i pânză
Dă şi vântului să vânză.

Iarna-i grădinar, când vrea
Pune albe flori la geamuri,
Fără frunze şi cotoare,
Fără chiar să aibă soare,
Numai cum le ştie ea.
Mie-mi plac, că sunt de gheaţă,
Dar când sufli, pier din faţă.